BACalaureat?

Din nou, copiii ne deschid ochii. Seara trecuta, imi povestea prietena mea cum, sora ei mai mica, o intrebase ce inseamna "Bacalaureat". Elevi in clasa a 12-a, maine sustinem examenul la limba romana, dar nu am auzit niciodata la liceu sa ni se spuna `Copii, numele examenului provine de la…` sau ceva asemanator. Suntem instruiti ca trebuie sa invatam 17 autori canonici, cam 3 eseuri la fiecare autor (proza), plus `Dacia literara` si asa mai departe. In total cam 300 pagini (redactate) doar la limba romana. Sa nu mai vorbim de n formule la matematica si z la fizica.

Si totusi… de ce?

Da, inteleg conceptul de cultura generala, si ca trebuie sa ne cunoastem autorii nationali, sa ii respectam, sa stim cat de putina matematica si asa mai departe, dar consider ca este total inutil ceea ce se cere in programa. Nu sunt singura, persoanele carora le-am adresat intrebarea Ce inseamna examenul acesta pentru tine?  au spus in mare doar Lucrul de care depinde admiterea mea la facultate sau nimic (pentru elevii care doresc la medicina). Consider ca, cultura generala nu reprezinta memorarea semnificatiei titlului sau a definitiei pluriperspectivismului (idem cu formula capacitatii calorice); cultura generala ar semnifica 200-300 de cuvinde despre fiecare opera, autor si asa mai departe, nu minim 600 (pe care majoritatea dintre noi le tocim pentru ca alta alternativa nu vedem) care vor fi uitate pana in iarna.

Schimbările continuă

My ghost, where’d you go?…

Au trecut doi ani…

Oh, doi ani. Parcă doar ieri am scris acel articol, și totodată parcă a trecut o eternitate. Schimbările continua, ochii de smarald rămân. Ochii, singura asemănare care încă este prezentă. Fetița a crescut și mai mult, dar tot o copiliță a rămas. A scăpat de părul lung ca urmarea unei pofte… pofta de schimbare. Și culoarea lui a schimbat-o, cu scurt timp înainte. Continuă să facă schimbări în viața ei fără să țină cont de părerile celor din jur. A inceput să se pună pe ea pe primul loc, să fie mai increzătoare în propriile puteri, să își ia inima si fericirea în propriile maini. În curand va avea 18 ani, dar acest lucru nu o împiedică să îl iubească pe „Urs”, sau să prețuiască fiecare bucățică de ciocolată primită de la bunica. Privește problemele cu mai multă seriozitate, și le rezolvă singură, fără a cere ajutor, lucru care nu este întotdeauna bun. Nu-și mai pune sufletul pe tavă, acum lumea trebuie să lupte pentru încrederea ei, să încerce din greu. Totuși, oamenii nu o văd în acest fel. Oamenii o văd arogantă, „cu nasul pe sus” cum s-ar spune. A devenit tăcută, nu mai iese cu oricine, si se bucură nespus când își face un prieten nou cu care poate vorbi, o persoană care o face să râdă și să se simtă bine, deoarece aceste persoane sunt rare în viața ei. Nu mai arată că îi pasă, puține persoane își dau seama cum este ea cu adevărat, si cand o înștiințează că i-au citit sufletu, ea doar zâmbește. Zâmbetul a devenit răspunsul ei la multe întrebări, așa află ce și-ar fi dorit persoanele ca ea să spună. Îi place vinul roșu și mirosul fumului de țigară, o duc cu gândul în lumea ei. Nu o interesează ce se spune despre ea, nu o interesează trecutul sau dacă persoanele îi părăsesc viața, a învățat să se descurce și să meargă mai departe. Pune bază pe viitorul ei și… pe ea.

Aceasta este noua „Ea”: misterioasă, încrezătoare, nepăsătoare, trăind în prezent, folosind mai puține cuvinte… mai puternică, rece nu doar la mâini, ca niciodată. Nici măcar nu mai răspunde la aceelași nume, dar ochii… Oh, ochii au rămas. Singurul lucru care nu se schimbă cu timpul.

Better when secret

As we all know, the best moments in life can’t be shared with everyone, or, at least, not with anyone. The very best thoughts and moments are meant to be kept only for our mind and soul.

You crave to tell someone, to get an opinion, or just to know they are aware of that little special moment, but at the same time you don’t. There might be several reasons, or none at all, just your inner voice telling you it’s best to be kept only for you. You simply just want it for yourself, being selfish.

Moments, feelings, craves, opinions, the best ones are secret. But why?

Mistery can easily become misery.

Imprevizibil

Crezi ca ai habar de ce se va intampla in viitorul tau?

Corect, doar crezi. In viata, nimic nu e sigur, dar nici intamplator. Probabil crezi ca viata ta se va desfasura intr-un fel anume, sau iti doresti asta, dar in orice moment ceva se poate schimba.

O mica scanteie se poate aprinde si se schimba tot. Te poti indragosti, poti face o alegere buna (Sau, la fel de usor, una rea), poti alege sa nu mergi undeva, sau pur si simplu poti sa NU faci ceva.

Da, cursul intregii tale vieti sta in lucrurile mici. Un zambet, o carte, un vis, toate acestea te pot schimba. Te pot schimba pe tine sau perspectiva ta asupra vietii.

Asadar, fiti atenti la alegerile pe care le faceti. Nu credeti ca stiti cu siguranta ce se va intampla.

Sa fim seriosi, cine ar putea?

Timpul vindecă tot (?)

Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar adevărul e că… Nu. Timpul nu vindecă nimic, nu cu adevărat.

Într-adevăr, ne obișnuim cu durerea în timp, dar nu se vindecă rana. Este o mică-mare diferență între aceste două aspecte, și vreau să le clarificăm.

A vindeca (=Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc.), putem spune că înseamnă să trecem peste. Să uităm, să nu ne mai intereseze. Și-acum îmi spuneți voi „De parcă ar fi posibil așa ceva”. Știu și eu că nu e, însă e posibil să îngropăm trecutul. Mai exact să ne concentrăm pe prezent și viitor, că doar ele sunt importante. Concentrându-ne pe acestea, lăsăm de-oparte trecutul și în timp, ne obișnuim să îl ignorăm. „Rana” rămâne dar alegem să o ignorăm și să ne vedem în continuare de viața noastră, să facem alegerile bune. Să ne obișnuim (= a se învăța; a se familiariza) cu acea „rană”

Să nu vă fie frică să faceți alegeri. Ele fac parte din viața de zi cu zi. Asumă-ți riscul, fă o alegere! Dacă nu e bună, nicio problemă. Cazi și de ridici, mai puternic ca niciodată. Dar dacă nu faci asta, și trăiești doar cu frica în jurul tău nu vei evolua niciodată. Ba chiar e posibil să nu stagnezi ci să involuezi (din punct de vedere moral, desigur).

 

Copii

Cum decurg relațiile din ziua de azi? Păi ieși în oraș, pui ochii pe o gazelă sau pe un Ochi-frumoși, după caz, te holbi (Ceea ce ne spunea bunica, că nu-i frumos) la el/ea o perioadă, după ieșiți maxim o dată (Atenție! Nu la o cafea, obligatoriu în club!) și gata! Să vă țină! Vă ține, cum să nu, vreo două săptămâni până începeți să vă cunoașteți și hotărâți că de fapt nu vă potriviți și că nu are rost să vă irosiți timpul unul cu celălalt când puteți avea alte relații în timpul acesta, să cunoașteți un Ochi-frumoși2  sau o gazelă2 cu care să faceți la fel. Și în ziele următoare dacă vă vedeți nici nu vă lăsați loc de bună-ziua.

De ce? Pentru că încă ești un copil. Nu, nu adolescent, copil. Că dacă ai fi adolescent nu ai face așa. Copiii țin mai mult la orgoliu, sau hai să spun latura  puerilă. Măi! Reveniți-vă! Nu mai distrugeți speranțe, pierdeți timp și nu vă mai faceți o reputație. Că nu vă faceți reputația pe care o vreți, oricum. Dacă ieși cu mulți băieți nu ești considerată populară  că ești considerată (curvă) ușuratică, și dacă ieși cu multe fete nu ești considerat mare macho că ești văzut un (curvar) afemeiat.

Înainte de a începe o relație încercați să cunoașteți persoana mai bine (și nu mă refer la câți bani au mămica și tăticu), vă scutiți pe voi de heartbreak, nopți plânse, numere de telefon șterse, persoane cunoscute pe lângă care treci și nu te salută, nervi, block pe facebook, crize și nota aia de 4 (pe care o primești din cauză că în loc să înveți tu trebuie să vezi cu cine iese și pentru cine te-a părăsit).

Faceți-vă vouă un serviciu și aveți răbdare, că nu se termină lumea azi sau mâine, și dacă persoana respectivă vrea să te cunoască sau chiar te place nu se va combina cu alta in timp ce iti trimite ție mesaje de noapte bună. Merită, promit!

(P.S.: Aveți grijă pe cine sărutați că multe boli se iau prin sărut, deci cereți și o fișă medicală și niște analize)

Ei na

Cel puțin o dată pe zi mi se aduce la cunoștință faptul că „poate” mănânc prea mult. I admit, mănânc uneori cât 10, alteori foarte puțin, depinde de zile, vreme, stare  apucăturile mele. De când mă știu sunt gurmandă și mănânc, așa, cât poftește inimioara mea. Fac și sport, dar totul ține de metabolism.  Și aceste informații vin deseori însoțite de „te vei îngrășa” sau „bucură-te până nu iei greutate”, și culmea, tot sexul masculin spune asta. că fetele sunt invidioase

Băi nene! Eu mă iau de tine când mănânci shaorma în fiecare zi sau șnițele de pui, făcute de mămica, pe nerăsuflate? Să nu mai spun de veșnica bericică și cum nu lipsește ea de la ieșirile cu băieții. (Faci tu mai repede burtică de la bere, decât mine de la pieptul de pui sau salata Caesar)

Da, și fetele îmi spun asta, dar nu într-un mod rău. Masculii parcă o spun cu ură, de parcă aș deveni omulețul de la Michelin  sau mai am puțin și nu mai încap pe ușă. Și dacă le spui că și ei mănâncă mult, te iau cu „Da, dar eu merg și la sală„. Ei na! Uite că și eu fac sport, tati.

Lasă-mă, frate, să mănânc atât cât poftesc! În timpul ăsta, tu bea-ți berea sau ia-ți proteinele pentru sală. Și nu-mi mai spune că „spun asta doar pentru că îți vreau binele”, că nu-i așa. Spui asta pentru că ești obișnuit cu fetițele care nu mănâncă decât o frunză de salată pe zi, să nu se îngrașe și să-și păstreze așa-zisa „siluetă”. Nu înțelegeți greșit, nu spun de cele care țin cură, au probleme de sănătate sau fac ceva pentru a-și îmbunătăți imaginea (Respect vouă!) mă refer la cele care nu mănâncă pentru că „așa-i la modă acum”.

Fetelor, sunteți frumoase oricum ați arăta. Cele grase, anorexice, cu acnee sau fără, cu paranteze sau „prea fără”, cu păr lung sau scurt, roșu, negru sau roz, sunteți frumoase. Pe tocuri sau cu adidași, cu sutien sau bustieră, hanorac sau maieu cu dantelă, tot frumoase. Fiecare în felul ei, fiecare apreciată de persoana potrivită. Iubiți-vă voi primele, apoi vor începe și ceilalți să vă adore.

Așa că, poftă bună!

Când…?

Ce se întâmplă cu noi? Da, despre „noi” vorbesc. Nu eram așa acum ceva timp.

Presupun că schimbarea a fost declanșată de ceva anume, dar ce ce? Sunt așa confuză. Nu înțeleg ce se întâmplă, îmi poți explica? Vorbim cu subînțeles, prin metafore, când am devenit noi așa poeți? Ce spunem și gândim nu se mai leagă. Când am ajuns noi așa? Cuvintele noastre ar putea fii transpuse în versuri de poezie foarte ușor, nu ar trebui schimbat nimic.

Adevăruri spuse în glumă și minciuni spuse intenționat, când am ajuns noi așa? Și până când…?

Infinitul mărginit

Mă iubești?

Oh, era doar un joc

Înțeleg, „ai nevoie de spațiu, timp”

Acum ea e „spațiul” și „timpul” tau

Nu o judec, și eu ți-am cazut în plasă

Micuțe minciuni dulci, scumpul Infinit

Mărginit de scurtul „nu mai pot continua”

Dar știe că la mine te gândești chiar dacă ești cu ea?

Regreți ce mi-ai spus, știu, mi-ai spus în mesajul acela

Sper doar să nu uiți ultimele cuvinte pe care ți le-am spus eu

Ține cont de ele

Dialog

-Opreste-te!

-Poftim?

-Opreste razboaiele! Nu vezi ce faci?

-Nu pot, asta e ceea ce sunt.

-Poti! Iubirea din lume dispare din cauza ta. Nu pot lasa asta sa se intample.

-Atunci ia masuri. Razboaiele fac parte din ea, Pamantul nu ar fi la fel fara.

-Ce vrei sa spui, Ares? Ca nu incerc?

-Nu asta e ceea ce am vrut sa spun. Raspandeste iubire in celelalte colturi ale lumii, nu aici. Aici trebuie sa fac eu ordine mai intai.

-Stiu. Asa e mereu. Trebuie sa se intample ceva rau inainte de a se iubi intre ei. Oare isi vor da seama ca nu e nevoie de asa ceva?

-Nu stiu, Eros… Poate intr-o zi.

-Sper…